Curți de justiție

Curți de Justiție. Numărul Curților de Justiție din România este stabilit de Legea privind Organizarea Judiciară, care ar trebui să pornească de la unele date statistice care să reflecte necesitatea înființării unei instanțe într-o anumită comunitate în special, raportat la numărul și frecvența procedurilor juridice și proceselor în acea comunitate. Din păcate, indiferent de asemenea date statistice, unii parlamentari au inclus în strategiile lor electorale promisiuni privind înființarea unor noi instanțe, promisiuni care au fost ulterior îndeplinite prin forță și presiuni asupra Ministerului Justiției. În prezent, avem Curți de Justiție în unele orașe foarte mici, care nu își justifică prezența acolo, din punct de vedere al încărcării dosarelor; putem spune că toate acele instanțe au probleme majore în ocuparea locurilor de muncă.

 

Deși în prezent există suficiente garanții constituționale și legale, precum și garanții convenționale (Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului) privind independența și imparțialitatea sistemului juridic, mai ales în cazul în care calitatea resurselor umane este implicată, am ratat realizarea unui drenaj necesar al scaunului judecătoresc ca sistem și a magistraților ca actori principali: odată cu adoptarea Constituției din 1991, proclamând principiul inamovibilității judecătorilor, s-a recurs la acordarea acestui statut tuturor judecătorilor în activitate, fără a-i supune unei minime și necesare evaluări etice, profesionale și a bunei reputații.

 

Autonomia instanței a rămas doar un deziderat atât timp cât dependența față de Ministerul Justiției încă există, iar conducerea internă este aproape inexistentă. Solicitarea de verificare a abilităților de management, comunicare și resurse umane ale tuturor candidaților la funcții de conducere s-a aplicat abia după septembrie 2005, ceea ce presupune că o reînnoire completă a sistemelor de management al instanțelor, în conformitate cu noile standarde, va fi realizată abia în 2009. Ordonator de credite rămâne Ministerul Justiției, și, deocamdată, nici ÎCCJ, nici CSM nu s-au dovedit a avea capacitatea de a prelua întregul buget al Curții. Înființate la o dată mai recentă, colegiile de conducere înlocuiesc, în unele instanțe, lipsa de calități manageriale a conducătorilor, iar în alte instanțe, activitatea colegiilor se desfășoară în condiții de lipsă de transparență și chiar de dispreț față de cei care le-au propulsat în acele organe de administrare colectivă.

 

Centralizarea excesivă face ca toate instanțele să funcționeze în conformitate cu aceeași reglementare, în loc ca CSM să adopte doar un regulament-cadru care să fie completat cu normele necesare, în vederea unei bune funcționări în raport cu nevoile specifice și naturale ale regiunii sau zonei de competență.

 

În ceea ce privește calitatea magistratului, aceasta este foarte afectată de lipsa de transparență, de modul defectuos de recrutare, de numărul mare de detașări, de suspiciunile puternice că unii dintre magistrați au fost agenți sau colaboratori ai fostei Miliții și, nu în ultimul rând, de pregătirea lor profesională. La ultimul examen de promovare susținut anul acesta, din 780 de candidați, un procent semnificativ (24% la drept material, 18% la drept procesual, 64% la jurisprudență CEDO) au obținut note sub 5 și continuă să judece.

 

În timp ce funcționarea instanțelor este implicată, introducerea unui sistem computerizat de repartizare a dosarelor, în afară de beneficii a adus și unele dezavantaje. Atribuirea computerizată atât a judecătorului, cât și a primului termen de soluționare a dosarului este necorespunzătoare. Aveți în vedere faptul că dosarele electronice sunt doar cele mai noi, o situație neplăcută poate apărea când un judecător care are deja mai multe dosare sau unele foarte greu de rezolvat, devine suprataxat prin atribuirea unor dosare noi, fără a putea controla această repartizare.

 

Publicarea soluțiilor Curții suferă în continuare întârzieri, deși a fost creată posibilitatea publicării pe un portal special conceput, dar această oportunitate nu este suficient de explorată.

Modul în care instanțele își motivează hotărârile este plin de desuetudine și este arhaic, riscând să nu fie admis de către instanțele europene.

 

Înalta Curte de Casație și Justiție ar trebui să fie etalonul. Calitățile profesionale și morale ale tuturor judecătorilor de la Curtea Supremă ar trebui să fie dincolo de orice îndoială, dar criteriile de atribuire a acestora în funcții sunt încă departe de dezideratele unei adevărate reforme.