Curți

Scurta istorie postdecembristă a evoluției instituției instanțelor judecătorești

 

La scurt timp după decembrie 1989, instanțele au intrat în amestecul de evenimente care au marcat schimbarea. Dar, această schimbare nu era pe deplin așteptată. Cu toate acestea, sistemul judiciar a suferit și unele modificări. În acest sens, semnalăm restabilirea curților de apel, dezvoltarea și extinderea rețelei de instanțe, desființarea secției militare a ÎCCJ, dar menținerea altor instanțe militare (instanțele militare, tribunalul militar teritorial și Curtea Militară de Apel) și, nu în ultimul rând, apariția instanțelor specializate.

 

Numărul instanțelor din țară este stabilit de Legea Organizării Judiciare, pornind – ne place să credem – de la anumite date statistice care reflectă necesitatea înființării unei instanțe într-o anumită comunitate, prin raportarea numărului și frecvenței litigiilor în respectiva comunitate. Din păcate, indiferent de astfel de date statistice, unii parlamentari au inclus în platformele lor electorale promisiuni privind înființarea de noi judecătorii, promisiuni pe care apoi au ajuns să le îndeplinească prin anumite presiuni făcute asupra Ministrului Justiției, aflat la acea vreme în funcție.

 

Astăzi, avem instanțe în localități foarte mici, instanțe care nu își justifică existența din punct de vedere al încărcării cu dosare și care au mari probleme în ocuparea posturilor (Tarnăveni, Reghin, etc). Sau, mai rău, instanțe care au fost inaugurate, dar care…nu funcționează: între cele două tururi de scrutin pentru alegerea Președintelui României de la începutul lunii decembrie 2004 [1], a fost inaugurată cu mare fast de către ministrul justiției, în prezența unor politicieni locali, Judecătoria Sangeorgiu de Pădure, care număra, la acea vreme, 4 comune pe care urma sa le “păstorească” legal. Au trecut aproape doi ani și Curtea nu s-a deschis efectiv, din simplul motiv că noile legi ale organizației judiciare prevedeau decizia Plenului CSM de înființare a acestei instanțe, care, grăbită să sfințească un acord politic, dar detașată de realitate – au uitat. Astfel, miliarde de lei vechi, cât a costat noul sediu al instanței, merg pe apa sâmbetei, imobilul „inaugurat” intrând în stare de conservare pentru că CSM nu a emis decizia în cauză [2]. Paradoxul este că această instanță figurează în anexa nr. 1, lit. aa, Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară ca fiind înființată. În orice caz, puterea politică a implicat, prin aceste modalități, autoritățile judiciare în acțiuni care depășesc atribuțiile sale, fiind o ingerință evidentă în justiție.

 

Lipsind o politică clară de organizare judiciară, în anul 2003 s-a discutat problema reducerii numărului de Curți de Apel din țară, în urma abordării conceptului de regionalizare, dar discuția a fost abandonată și după câteva luni a determinat schimbarea competenței, dimpotrivă, completând schemele de personal și în cadrul acestor instanțe. Au urmat apoi modificări, completări și reveniri succesive la competențele anterioare care au bulversat întregul sistem judiciar cu grave consecințe asupra sistemului în ansamblu, asupra justițiabililor și, nu în ultimul rând, asupra societății în general. Astfel de „experimente judiciare” trebuie să înceteze dacă dorim o justiție accesibilă și previzibilă.