Drepturile omului

Idei centrale:

  1. Nu există o strategie pentru drepturile omului.
  2. Suntem a doua țară la CEDO după numărul de petiții.
  3. Autoritățile nu cunosc și nu aplică suficient Convenția Europeană.

 

  1. Lipsa unei strategii pentru drepturile omului

Autoritățile naționale au afirmat adesea că România nu are probleme în respectarea și promovarea drepturilor omului. Cu toate acestea, practica a arătat contrariul. Înțelegerea precară a conceptului de drept fundamental al omului a generat o confuzie elementară atât în rândul societății civile, cât și la nivelul administrației naționale. Lipsa de interes a autorităților pentru acest domeniu a costat România până acum suma de aproximativ 50 de milioane de EURO [1], aceasta reprezentând despăgubiri datorate în baza deciziilor CEDO ca urmare a încălcării de către statul român a prevederilor Convenției Europene pentru Protecția Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale. [2]

 

Deși România și-a asumat la nivel internațional responsabilitatea implementării unui sistem eficient de educație pentru drepturile omului, lipsa de colaborare între instituțiile statului nu a permis îndeplinirea obligațiilor în plus [3]. De o importanță deosebită în acest sens este Recomandarea 4E a Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei (2004), care impune numeroase obligații statelor membre și, în special, ministerelor educației și justiției, privind formarea obligatorie și adecvată a avocaților în domeniul Convenției Europene și al jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului [4]. Mai mult, la Varșovia, cu doar un an în urmă, România și-a asumat responsabilitatea ca „La nivel național să se asigure că… pregătirea adecvată privind regulile Convenției este perfect integrată în învățământul universitar și profesional. Decidem așadar (Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei) să lansăm un program european de educație pentru drepturile omului pentru cei cu profesii juridice și facem apel la statele membre să contribuie la implementarea lui ” [5].

 

Cu toate acestea, nu cunoaștem strategii educaționale bazate pe instrumentele internaționale menționate elaborate la nivel național de România. S-ar fi sperat ca acestea să fi fost implementate de autoritățile naționale, cu atât mai mult cu cât România a deținut președinția Comitetului de Miniștri din noiembrie 2005 până în mai 2006. Programele sectoriale, derulate cu sincopă și finanțare aleatorie sunt, în lipsa unei viziuni naționale globale și integratoare, lipsite de eficiență, fapt reflectat în gradul scăzut de educație juridică de specialitate și mai ales de practica actuală a judecătorilor, procurorilor, polițiștilor, avocaților sau funcționarilor publici.